Română | Русский

iFly Chat

Call center (+373 22) 80-86-80
(+373) 69-80-86-80
(+373) 78-80-86-80
 
Vremea
+4...+6 -1...+1

Caută zboruri





Caută
 

Oslo

Zbori la Oslo? Afla mai multe

Oslo, cu o intindere de aproximativ 453 de kmp, este una din cele mai mari capitale din lume ca suprafata. Amplasata pe muchia unui “fjord” si imprejmuita de arii imense de paduri, capitala Norvegiei este un oras foarte placut cu un mix arhitectonic eclectic dintre vechi si nou, care se poate mindri cu muzee de talie mondiala, o viata de noapte palpitanta si o multime de activitati in aer liber pentru cei energici: ciclism, excursii sportive, patinaj, inot cu kayak-ul, navigare pe apa si ski.

Istoria orasului Oslo

Oslo este cea mai veche capitala scandinava, a carei istorie incepe de mai bine de 1000 de ani in urma, cu toate ca potrivit cronicilor lui Snorre Sturlason, Oslo a fost fondat in 1048 de regele Harald Hardrade. Orasul a devenit capitala Norvegiei in 1300, insa si-a pierdut privilegiile in timpul unirii norvegiano-daneze din 1348 pina in 1814.

In 1624, un mare incendiu a devastat orasul, iar regele danez Cristian al IV-lea a decis sa reconstruiasca orasul din caramida si piatra si l-a numit Cristiania. Peste 300 de ani, in 1925, localnicii l-au redenumit Oslo.

Cand sa vizitezi Oslo

Desi cu o pozitie destul de nordica, Oslo are o clima temperata datorita brizelor de aer cald aduse de pe Oceanul Atlantic de Curentul Golfului. Vara este blinda cu zile insorite lungi, iar pe timp de iarna temperaturile oscileaza in jurul gradatiei 0 si ninge din belsug, facind Oslo o destinatie nemaipomenit de potrivita pentru sporturile de iarna. Cea mai ploioasa luna este august. Atit vara, cit si iarna – de Craciun si la inceputul lui decembrie la inminarea Premiilor Nobel – cazarea si biletele la avion sunt mai scumpe decat primavara sau toamna.

Ce vezi in Oslo

Casa Nationala de Opera si Balet, proiectata in forma de ghetar sau vapor si care pare sa pluteasca in golful Bjørvika ofera o imagine splendida si este simbolul Norvegiei in liga obiectelor impresionante ale arhitecturii moderne. Nu uita sa urci pe acoperis pentru o panorama pitoreasca a orasului Oslo. Muzeul de ski Holmenkollen ilustreaza 4000 de ani de istorie de ski – ski-uri de pe vremea vikingilor si ski-uri din diferite regiuni ale Norvegiei – si demonstreaza maiestria si traditia mestesugului local.  La ceva distanta de centrul orasului, pe peninsula Bygdoy, Muzeul Norvegian de Istorie Culturala in aer liber prezinta cele mai diverse constructii de case din diferite perioade, Muzeul Corabiilor Vikinge expune pe linga cele 2 corabii vechi de 110 ani o mare varietate de artefacte, iar Muzeul Fram te va frapa cu istoria ultimei expeditii polare intreprinsa de cea mai rezistenta corabie din lemn.

Oslo este surprinzator prin sirul lung de locuri pe care ai vrea sa le vizitezi: Akershus Festning, castelul si fortareata medievala construita in 1299, Primaria orasului unde anual cistigatorilor se inmineaza Premiile Nobel, dar si Stortinget, sediul parlamentului, Galeriile Nationale, Parcul de distractii TusenFryd sunt numai citeva atractii majore ale orasului nordic.

Ce sa faci in Oslo

La Norsk Musikkhogskole, Sala Spectrum, Arenele Vallehoven si Stadionul Ullevaal au loc concerte in mod constant. La sfirsitul lui septembrie, se desfasoara cel mai mare eveniment de muzica contemporana din Norvegia Festivalul ULTIMA, iar in august – cu o traditie de peste 20 de ani – se tine renumitul Oslo Jazz festival.

Inchiriaza o bicicleta sau fa o plimbare pe jos prin cele citeva parcuri spectaculos de frumoase: parcul cu peste 200 de sculpturi din bronz, fier si marmura marca Gustav Vigeland, parcul St. Hanshaugen localizat pe cel mai inalt deal din Oslo ofera o panorama superba asupra orasului, Birkelunden & Olaf Ryes Plass sunt doua parcuri incintatoare din cartierul Grunerlokka impresarat cu multe cafenele, baruri si boutique-uri de haine, iar parcurile Sofienbergparken si Stensbergparke ofera spatiu generos pentru o varietate de activitati in aer liber, inclusiv teren excelent de joaca pentru copii daca mergi in vacanta cu familia.

Unde maninci in Oslo

Cele mai ieftine restaurante in Oslo sunt cu bucatarie asiatica. In zona Torggata vei gasi bucatarii cu specific vietnamez, tailandez si chinezesc la preturi mici. Iar daca pretul nu conteaza, atunci vei gasi ca restaurantele scumpe este ceea ce Oslo are din belsug, insa si mincarea servita este absolut extraordinara.

Cum ajungi in Oslo

Aeroportul Gardermoen din Oslo, cel mai mare aeroport din Norvegia, se afla la 45 km de oras. In centru se ajunge foarte usor in 20 de minute cu expressul de mare viteza Flytoget, iar biletul costa 200 de crone norvegiene (24 EUR).Cele mai importante linii aeriene din Norvegia, Scandinavian Airlines si Norwegian Air Shuttle opereaza zboruri directe spre multe destinatii europene din Aeroportul Oslo. Totodata aeroportul este deservit de peste 30 de companii aeriene din intreaga lume.

Sandefjord Airport Torp este un aeroport secundar folosit de companiile aeriene low-cost Ryanair si Wizzair, insa se afla la 117 km de Oslo. Daca doriti sa aterizati la o distanta cit mai mica de Oslo, atunci Gardermoen si cel de-al treilea aeroport, Moss Lufthavn Rygge, unde aterizeaza Ryanair si Norwegian Air, sunt alegerile cele mai bune. Se poate ajunge in Oslo si cu feribotul din Danemarca sau Germania. Portul pentru liniile de croaziera se afla linga Akershus Festning, la cinci minute de mers pe jos de centrul orasului.

 
IATA Termeni de utilizare  |   © 2012 iFly . All rights reserved. Design de Amigo